Telefonul Huawei fără ecran crestat, dar cu display perforat, are dată de lansare

0
1399

Huawei a anunțat în urmă cu câteva săptămâni că va lansa un telefon al cărui ecran se va întinde pe toate suprafața și care nu va avea acel breton în partea de sus, ci doar o gaură pentru cameră. Acum, știm și când se va lansa oficial.

Potrivit unor informații apărute pe platforma Weibo, Huawei lansează telefonul Nova 4 pe 17 decembrie și va fi primul telefon din portofoliu care nu are ecranul crestat, ci este perforat în partea dreaptă sus, pentru a face loc pentru camera frontală.

Telefonul a apărut pentru prima dată public pe 30 noiembrie în timpul unui spectacol live al cântărețului chinez Jackson Yee. În imagini se vede clar, gaura din drepta sus, însă telefonul nu arată rău. Sigur, nu este perfect nu acel punct negru, dar arată mai bine decât telefoanele cu ecranul crestat din prezent.

Spatele telefonului nu a fost prezentat, dar potrivit informațiilor de pe internet știm că va fi asemănător cu spatele Huawei P20 Pro, fiind acoperit cu sticlă și va avea trei senzori foto.

Despre telefon mai știm că va avea o mufă de căști, iar la interior ar trebui să regăsim componente de mijloc. Așadar, nu este exclus să vedem un procesor Kirin 710, 4G RAM și 128 GB spațiu de stocare.

Huawei nu este singurul producător care lucrează la un astfel de design pentru viitorele telefoane. Lenovo Z5s este telefonul Lenovo care are ecranul perforat, dar pe mijloc, nu în partea dreapta ca Nova. Atât Nova cât și Lenovo Z5s ar avea ecran LCD, iar Samsung ar vrea să aducă un ecran OLED perforat pe următorul flagship, Galaxy S10.

Așadar, Huawei ar putea fi primul producător care ar aduce un astfel de telefon pe piață, înaintea Samsung, însă coreeni mizează pe faptul că ecranul lor este unul OLED, nu LCD ca cel la Huawei Nova 4.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.