Cercetătorii chinezi au reuşit, în premieră, clonarea maimuţelor

0
525

Două maimuţe au păşit pe urmele oii Dolly, clonate în 1996, şi au devenit primele primate care au fost clonate în urma transferului de ADN. Cele două exemplare identice de macac cu coadă lungă, Zhong Zhong şi Hua Hua, s-au născut în urmă cu opt săptămâni, respectiv şase săptămâni într-un laborator din China. Succesul cercetătorilor chinez marchează un moment semnificativ în cercetarea privind clonarea. Studiul privind clonarea maimuțelor a fost publicat în revista Cell.

Scopul oamenilor de ştiinţă a fost acela de a netezi calea către obţinerea unor populaţii de maimuţe uniforme din punct de vedere genetic; acest tip de cercetare poate fi personalizat pentru a fi folosit în domeniul afecţiunilor umane.

În urmă cu 20 de ani, oaia Dolly a făcut istorie după ce a fost clonată la Roslin Institute din Edinburgh. Acea procedură a reprezentat prima clonare reuşită a unui mamifer pornind de la o celulă somatică adultă prelevată din ugerul unei ovine din rasa Finn Dorset.

De atunci, multe alte animale au fost create în laborator pe baza tehnicii de clonare numită transfer nuclear de celule somatice (TNCS), ce presupune transferul de ADN din nucleul unei celule somatice într-un ovul al cărui nucleu a fost înlăturat şi care este apoi stimulat să se dezvolte într-un embrion. Printre acestea se numără oi, vaci, porci, câini, pisici, şoareci şi şobolani. Însă, până în prezent, nu fusese clonată nicio maimuţă.

Echipa de cercetători chinezi condusă de Qiang Sun, director al Centrului de cercetări pe primate non-umane din cadrul Institutului pentru Neuroştiinţe al Academiei de Ştiinţe din China, al cărui sediu se află în Shanghai, a reuşit această performanţă prin utilizarea unor celule de ţesut conjunctiv embrionar.

După transferul ADN-ului în ovulele donatoare a fost utilizată reprogramarea genetică pentru activarea sau dezactivarea genelor care ar fi suprimat în mod normal dezvoltarea embrionului.

 

Zhong Zhong şi Hua Hua sunt rezultatul a 79 de tentative de transfer nuclear. Alte două maimuţe au fost clonate dintr-un alt tip de celulă adultă, însă acestea nu au supravieţuit.

Maimuţele clonate le vor da ocazia oamenilor de ştiinţă să răspundă la multe întrebări legate de biologia primatelor.

”Pot fi produse maimuţe clonate care au acelaşi fond genetic, cu excepţia genei manipulate. Acest lucru va duce către obţinerea de modele reale (utile) nu numai pentru afecţiuni cerebrale genetice, ci şi pentru cancer, tulburări ale sistemului imunitar sau metabolice şi va oferi posibilitatea de a testa eficacitatea substanţelor medicamentoase împotriva acestor boli înainte de utilizarea lor clinică”, a adăugat menționat Sun.

Tehnic, Zhong Zhong şi Hua Hua nu sunt primele primate clonate. Acest titlu este deţinut de Tetra, o maimuţă rhesus născută în 1999 în urma aplicării unei tehnici mult mai simple, care nu a implicat transferul ADN. Este vorba despre acelaşi proces care duce la naşterea de gemeni naturali, în urma căruia nu pot rezulta mai mult de patru urmaşi simultan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.