ROMÂNUL REȚINUT ÎN CAZUL ASASINĂRII ZIARISTEI VICTORIA MARINOVA NU ESTE CONSIDERAT SUSPECT

0
391

Cetăţeanul român reţinut în cazul asasinării jurnalistei bulgare Victoria Marinova nu este considerat deocamdată suspect, a anunțat Poliţia din oraşul Ruse, potrivit Mediafax.

În urmă cu câteva ore, a fost reținut un cetățean român, în cazul asasinării ziaristei Victoria Marinova, dar poliția bulgară a anunțat că acesta nu este momentan suspect. Jurnalista lucra la o televiziune locală unde avea o emisiune în care a fost dezbătut subiectul corupţiei şi al fraudei cu fonduri europene

Trupul neînsuflețit al jurnalistei a fost găsit sâmbătă (6 octombrie), în apropiere de portul din Ruse. Autoritățile au stabilit că femeia a fost bătută şi agresată sexual înainte de a fi omorâtă. Corpul jurnalistei a fost găsit într-o zonă greu accesibilă, în niște tufișuri, lângă Dunăre.

Victoria Marinova avea o emisiune de investigaţii la un post de televiziune din Bulgaria . Pe 30 septembrie, e a discutat cu doi jurnalisti, un bulgar şi un român Dimitar Stoianov din Bulgaria şi Attila Biro din România (Rise Project), care fac o anchetă în legătură cu suspiciunile de fraudă în cazul subvenţiilor europene, în care ar fi implicaţi oameni de afaceri şi aleşi.

„În apropiere este situat un spital pentru boli mintale şi îi investigăm pe cei internaţi acolo. Nu avem indicii că această crimă are legătura cu profesia victimei.”, a precizat Mladen Mladenov, ministrul de Interne al Bulgariei.

Jurnalista era și directoarea TVN . Victoria Marinova era căsătorită cu patronul acestui post de televiziune. Cei doi aveau împreună o fetiţă de 6 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.