Samsung Note 9 a fost lansat! Află acum mai multe detalii

0
467

Samsung Note 9 a fost lansat! Ce aduce nou?

Cu puțin timp în urmă, pe 10 august, cei de la Samsung au lansat noul model din seria Note, și anume Note 9. Din nefericire, noul device nu aduce noi tehnologii revoluționare sau un design deosebit. Chiar și așa, există câteva lucruri noi și destul de impresionante prezente pe noul device.

Ca și specificații, Samsung Note 9 are un procesor Snapdragon 845, ce va fi ajutat de 6 sau 8GB de memorie RAM, în funcție de varianta aleasă. Capacitatea de stocare vine și ea tot în două variante, de 128GB sau 512GB, iar cu ajutorul unui card microSD se mai pot adăuga încă 512GB. Astfel, Note 9 poate ajunge să aibă 1TB disponibil pentru stocare, fiind telefonul cu cea mai mare capacitate de stocare în momentul de față.

Note 9 vine cu un ecran de 6.4 inch ce afișează o rezoluție QHD, mai exact 2960 x 1440 pixeli, are un aspect ratio de 18.5:9 și este protejat de sticlă Corning Gorilla Glass 5. Camera principală a device-ului este duală, cei doi senzori având fiecare câte 12MP și o deschidere de f/1.5, prespectiv f/2.4. Camera secundară este simplă și are un singur senzor de 8MP și f/1.7 deschidere.

Toate acestea sunt alimentate de un acumulator de 4000mAh ce beneficiază de tehnologia de încărcare rapidă QuickCharge 2.0.

Cei de la Samsung au introdus noi funcții folositoare pe Stylus. Acesta a primit funcția Bluetooth, iar butoanele prezente pe suprafața sa sunt de acum perfect funcționale. Acestea pot fi programate de utilizator pentru diferite acțiuni.

Samsung Note 9 va fi lansat oficial în România pe data de 28 august, iar prețurile pentru un astfel de telefon încep de la 4700 de lei.

Specificatii

CARACTERISTICI GENERALE

Tip Telefon Smartphone
Sloturi Sim Dual Sim
Rezistente la IP68

 

GENERAL

Touchscreen Da
Tip tastatura Standard
Frecventa retea 2G: 850 / 900 / 1800 / 1900 4G: 700 / 800 / 850 / 900 / 1700 / 1800 / 1900 / 2000 / 2100 / 2300 / 2500 / 2600 3G: 850 / 900 / 1900 / 2100
Model Procesor Exynos 9810 Octa Core
Frecventa procesor 4x 2.7 GHz & 4x 1.7 GHz
Culoare Negru
Dimensiuni (W x H x D mm) 76.4 x 162 x 8.9
GPS A-GPS GLONASS Galileo Bds
Greutate (g) 212
Sistem de operare Android 8.1
Tip SIM Nano Sim

 

MEMORIE

Tip slot memorie MicroSD, up to 512 GB
Memorie RAM 8 GB
Memorie interna 512 GB

 

AFISAJ

Tip display Super AMOLED
Rezolutie (pixeli) 1440 x 2960
Numar culori 16 M
Diagonala display (inch) 6.4
Functii 18:5:9 514 PPI Corning Gorilla Glass 5 HDR10 Always-on display

 

CONECTIVITATE

GPRS Da
Tehnologie Bluetooth A2DP LE 5.0 aptX
Tehnologie wireless 802.11 a/b/g/n/ac
NFC Da
USB Type-C
Porturi Jack 3.5 mm

 

FOTO VIDEO

Rezolutie camera (Mp) 12 + 12 (Dual Aperture)
Blitz integrat LED
Rezolutie video 1440p@30fps
Camera secundara 8 MP
Caracteristici foto/video F1.5/F2.4 +F2.4 Autofocus Zoom digital x10 OIS Zoom optic 2x

 

ALIMENTARE

Capacitate (mAh) 4000

 

COMUNICARE

Mesagerie SMS / MMS
Browsing HTML5
E-mail Email, Push Mail

 

MULTIMEDIA

Redare video MP4, M4V, 3GP, 3G2, WMV, ASF, AVI, FLV, MKV, WEBM
Redare audio MP3, M4A, 3GA, AAC, OGG, OGA, WAV, WMA, AMR, AWB, FLAC, MID, MIDI, XMF, MXMF, IMY, RTTTL, RTX, OTA, DSF, DFF, APE

 

ALTELE

Senzori Barometru RGB Hall Sensor Senzor puls Presiune Proximitate Giroscop Geomagnetic Amprenta Scanare Iris Accelerometru
Altele Incarcare rapida Incarcare wireless

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.