Volkswagen va lansa trei mașini electrice superbe ca să uiți de diesel

0
536

Volkswagen vine cu oferte tentante în domeniul mașinilor electrice. Sigur, poate face asta și pe fondul Dieselgate, scandalul care a costat compania câteva miliarde bune și o imagine distrusă.

Producătorul auto german ar putea fi în topul preferințelor tale dacă urmărești să-ți cumperi pe viitor o mașină electrică. În România, dintre cele de import, mașinile Volkswagen au fost cele mai căutate în ultimii 20 de ani, iar cei care au condus măcar o dată un autoturism al producătorului german știe de ce a ales-o.

Volkswagen plănuiește să domine piața mașinilor electrice în viitorul apropiat și pregătește încă de anul trecut terenul pentru trei modele cu care speră să cucerească tot mai mulți clienți.

Compania are în plan producție unei întregi familii EV (vehicule electrice), iar printre primele trei mașini se va număra un model legendar adus în prezent sub o nouă formă modernă, 100% electrică, ce va stârni amintiri nostalgicilor sau va cuceri generațiile tinere de acum.

Probabil ai ghicit, este vorba de Volkswagen Microbus, van-ul care s-a identificat în anii ‘60 și ‘70 cu generația hippie și care a fost un simbol al libertății, al păcii și grijii față de mediul înconjurător. Detestat în România comunistă, dar iubit de la distanță de unii români, Volkswagen Microbus se reinventează și va fi lansat pe piață sub numele ID Buzz.

Buzz va fi mai mare, mai spațios și, desigur, dotat cu tehnologii de ultimă generație, spre deosebire de bătrânul model al secolului trecut.

Un alt model pe care producătorul auto german îl vrea în “familia” EV este ID Crozz, un mic SUV electric despre care reprezentanții VW spun că va avea un preț accesibil și un design modern, atrăgător.

Conceptele ID Buzz și ID Crozz au fost dezvăluite pentru prima dată în 2017, dar sunt programate pentru producția definitivă în 2020, respectiv 2022. Deocamdată pare că mai avem mult de așteptat până să le vedem în realitate, dar e mult de lucru la ele, iar cei de la VW ne promit că așteptarea o să merită.

Totuși, pentru început, Volkswagen vrea să producă cele trei modele doar în Statele Unite ale Americii și, cel mai probabil, tot acolo vor fi și lansate spre vânzare. Reprezentanții VW spun că nu vor ca noile modele electrice să fie mașini de import, de aceea le vor produce acolo unde urmează să fie vândute. Pe asta și mizează VW.

Cel de-al treilea EV avut în plan este un hatchback foarte interesant, asemănător lui VW Golf, dar mai mare decât acesta și tot prin 2020 ar urma să apară.

Toate cele trei vehicule electrice vor fi construite pe platforma MEB, care permite instalarea unei baterii puternice, de capacitate mare, ce poate dezvolta până la 83 kW/h, care pune în mișcare câte un motor electric pe fiecare ax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.