Constructorul bavarez de automobile a publicat un nou teaser care infatiseaza conceptul viitorului Z4. Acesta va debuta pe 17 august in cadrul Concursului de Eleganta de la Pebble Beach si va intra in productie anul viitor.
Prezentat intr-o noua imagine teaser, acesta va impresiona audienta cu o parte frontala sculptata, celebrii „rinichi” destul de proeminenti, blocuri de lumini cu LED, o capota cu linii subtile, jante din aliaj supradimensionate sau cu aripile spate evazate care aduc in peisaj ceva mai multa masculinitate.
Oficialii brand-ului din Munchen sunt destul de saraci in declaratii si s-au multumit sa precizeze doar ca acest nou concept este „sportiv si progresist” si ca reprezinta viziunea companiei despre un „roadster modern.”
„Conceptul exprima noul limbaj de design BMW, din toate perspectivele si in toate detaliile. De la partea frontala dinamica, la profilul frapant si la partea dorsala bine conturata: cateva linii si o interpunere subtila intre suprafete este de ajuns sa genereze un sentiment de putere si emotie,” a mai declarat Adrian van Hooydonk, vice-presedintele departamentului de design
Asa cum spuneam la inceputul acestui articol, conceptul nemtilor va debuta pe 17 august in cadrul Concursului de Eleganta de la Pebble Beach, iar o versiune de productie va fi prezentata pe parcursul anului viitor. Aceasta va fi asamblata la uzina Magna Steyr din Austria, impreuna cu succesoarea legendarei Toyota Supra.